CADRU
Cadru, un proiect despre cineaştii şi cinematografia autohtonă
Cunoaşte regizorii consacraţi şi cinematografia din ţara noastră împreună cu postul naţional de televiziune. Începând de joi, 15 aprilie, urmăreşte emisiunea „Cadru”, un proiect televizat despre cei care au pus bazele cinematografiei moldoveneşti.
Proiectul „Cadru” este un parteneriat dintre Uniunea Cineaştilor din Moldova, Centrul Naţional al Cinematografiei şi postul de televiziune Moldova 2.
„Cadru” este un ciclu din 25 de episoade şi 25 de interviuri cu cineaşti care au înfiinţat filmul moldovenesc, au contribuit la evoluţia acestuia prin producţii realizate de ei.
„Proiectul aduce în lumina ecranelor 25 de regizori consacraţi cinematografiei naţionale, care au stat la bază încă de la înfiinţarea „Moldova-Film” până în prezent. Vorbim cu cineaşti născuţi până în 1980, cei care deja au câteva filme şi care pot să-şi materializeze planurile, dar şi să-şi prezinte tendinţele în domeniul cinematografiei”, a menţionat regizorul, preşedintele Uniunii Cineaştilor din Moldova, Virgiliu Mărgineanu.
Prin intermediul acestor emisiuni se vrea popularizarea regizorilor şi a filmelor autohtone. „Din păcate, conaţionalii noştri cunosc mai bine cinematografia altor state decât pe-a noastră. Ne-am propus să aducem cât mai multă informaţie şi curiozitate, pentru a intriga publicul spre a căuta şi viziona filmele moldoveneşti”, a mai adăugat Virgiliu Mărgineanu.
„Proiectul „Cadru” prezintă retrospectiva cinematografiei autohtone prin vocea şi filmele cineaştilor care au creat şi dezvoltat filmul moldovenesc. Proiectul este realizat de Uniunea Cineaştilor cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi difuzat în exclusivitate la Moldova 2, postul care promovează cultura şi valoarea umană, iar acest proiect este despre profesionalism prin valoare umană”, a remarcat directorul de programe Moldova 2 Ilona Spătaru.
Doar la Moldova 2, în fiecare zi de joi, începând cu ora 20:15, descoperiţi unul dintre regizorii care a pus bazele cinematografiei moldoveneşti, iar vineri la aceeaşi oră vizionaţi filmul realizat de el.
Toate emisiunile le puteți urmări pe linkul de mai jos!
Vizionare plăcută!!!